Q: Angela, spune-ne cum ai ajuns să participi în Campionatul Naṭional de Raliuri în calitate de copilot?
Totul a început în anul 2018 dintr-o simplă curiozitate. Am auzit că se organizează Women Rally, un concurs pentru şoferiṭele amatoare şi mi-am spus, hai să încerc să văd cum e. Mi-a plăcut foarte mult adrenalina pe care am simṭit-o şi toată atmosfera de concurs şi deşi am fost departe de o clasare pe podium, mi-am propus să particip şi la următoarele ediṭii. Am participat la fiecare etapă organizată din 2018 până acum, de fiecare dată obṭinând rezultate mai bune. În 2020 am fost campioană Women Rally la amatori, iar anul trecut am devenit campioană Women Rally la clasa 5, dedicată femeilor posesoare de licenṭă sau maşini modificate. Soṭul meu, văzând cât de tare m-a prins “microbul” a venit în 2020 cu propunerea de a participa amândoi în Campionatul Naṭional de Raliuri, ne-am luat licenṭele de pilot şi copilot …. şi uite-mă în febra pregătirilor pentru prima etapă din CNR – Raliul Maramureşului, în al doilea an al participării noastre.
Q: Să înṭelegem ca Women Rally a fost punctul tău de lansare?
Clar da, mereu am spus că fără Women Rally nu aş fi descoperit această pasiune şi cu siguranṭă nu aş fi evoluat, în primul rând ca soferiṭă. Participarea la Women Rally mi-a schimbat modul în care vedeam șofatul până în acel moment, am început să îmi cunosc mai bine mașina și să îmi depășesc anumite temeri legate de viteza în curbe. Mi-am depășit limitele, și pentru asta țin să-i mulțumesc Laurei Savu pentru că a făcut posibilă organizarea acestui eveniment. Women Rally m-a făcut să cresc in aceasta lume minunată a motorsportului și să îmi doresc trecerea la următorul nivel.
Q: Cum a fost trecerea de la competiṭia Women Rally la CNR, de la pilot la copilot. Cum a fost pentru tine primul raliu?
A fost destul de dificil, probele sunt lungi iar atenṭia şi concentrarea pe probe trebuie să fie mereu la 100% pentru că orice mica greşeală a pilotului sau a copilotului, te poate scoate de pe probă.
Primul nostru raliu a fost la Raliul Brasovului, anul trecut în luna martie. La primele probe am rămas în urmă cu dictarea destul de des, dar spre final am reuşit să îmi adun emoṭiile şi să mă concentrez pe dictare reuşind la final un nesperat loc 3 la clasa A1. Asta ne-a motivat şi mai tare să participăm la aproape toate etapele organizate anul trecut, reuşind să încheiem sezonul competiṭional pe locul 3 la clasa A1. Ţin minte că după primul raliu am fost întrebată care a fost proba mea preferată şi am răspuns: Poiana Power Stage pentru că acolo am pierdut o singură dată dictarea (faṭă de restul probelor).
Q: Care sunt planurile tale pentru acest an competiṭional?
În acest moment ne pregătim de Raliul Maramuresului, prima etapă din CNR, care va avea loc în perioada 8-10 aprilie şi vom lua startul cu o maşină nouă pentru noi, un Renault Clio pe care soṭul meu l-a construit de la 0. Ne dorim să ne acomodăm cu maşina, să facem cât mai mulṭi kilometri şi să adunăm cât mai multă experienṭă.
Planul nostru ca echipaj este să participăm la toate etapele organizate anul acesta în cadrul Campionatului Naṭional de Rally 2 (9 etape) iar al meu personal este să particip la toate cele 3 etape Women Rally, pe care le aştept cu nerăbdare.
Q: Ce sfaturi ai avea pentru femeile care ar dori să îşi testeze abilităṭile de şoferiṭe la Women Rally?
Fetelor, să nu ezitaṭi nici o clipă în a vă înscrie la acest minunant eveniment sportiv, unic în România, dedicat femeilor amatoare. Vă asigur că vă veṭi bucura de fiecare moment, atmosfera este minunată iar experienṭa pe care o veti trăi vă va face să reveniṭi şi la următoarea etapa sau, de ce nu, să vă doriṭi să faceṭi trecerea la următorul nivel. Ne vedem la Women Rally Timişoara!