Am auzit foarte des spus răspicat cum că femeile conduc mult mai rău decât bărbații. Părerile abundă în acest sens și e greu de tras concluziile despre cum conduc ele fără să te împiedici de prejudecăți. Sunt femei care dezmint unul dintre miturile sexiste. Unele au mult curaj să iasă pe stradă, mai ales când se perindă în jurul unei pasiuni și au un strop mare de adrenalină.. Laura Savu este una dintre ele.
Laura glisează perfect între viața de familie și carieră. Reușește cu stoicism să păstreze un echilibru între cele două zone, fără să neglijeze vreo parte. Unde mai pui că pe lângă rolul de soție, de mamă a celor doi băieți prețioși, și-a exercitat meseria de medic vreme de două decenii cu aceeași dorință pe care o are față de motorsport. Este fondatoarea și organizatoarea Campionatului Național Women Rally. Și-a făcut un club al femeilor iubitoare de mașini care au îmbrățișat ideea de a participa la competiții automobilistice, ce are în prezent cel mai mare număr de sportive licențiate din cadrul Federației.
Imboldul de a reuși în toate și peste tot îl primește de la familie. Se înțelege cu soțul „din priviri”, vorbesc aceeași limbă a iubirii și a pasiunii pentru motorsport, fac alianță bună „pe teren”, pun în practică idei pe care le discută în orice oră din zi și din noapte în colțul lor de casă, în intimitatea lor, și sunt un suflet pentru băieții lor care le calcă pe urme și practică kartingul de performanță la nivel internațional. Să o cunoaștem!
Laura, încă te găsesc la Cluj. Urmează să pleci la București. Cu ce ocazie?
Pregătesc prima etapă Women Rally care se va desfășura în 12-13 mai, la Bucureșți. Mai este puțin timp până atunci și trebuie să pun la punct totul până în cel mai mic detaliu și anume prima etapă din acest an a Campionatului Național Women Rally – Bosch Car Service 2023. Anul acesta dăm startul în capitală și acum suntem în faza de organizare Concretizăm toate parteneriatele, detaliile și aspectele logistice atât de necesare pentru o bună desfășurare a evenimentului.