fbpx

Ploaia, o provocare trecută cu brio de concurente la Women Rally Timișoara

Campionatului Național Women Rally – Bosch Car Service 2022 a început în mod tradițional la Timișoara, odată cu Trofeul Casa Auto Timișoara desfășurat în data de 27 și 28 mai. După 10 evenimente desfășurate pe asfalt uscat de-a lungul ultimelor patru sezoane, weekend-ul care tocmai a trecut le-a pregătit concurentelor o nouă provocare.

Chiar dacă traseul de concurs găzduit de Shopping City Timișoara a rămas neschimbat, vremea capricioasă a oferit o suprafață de concurs alunecoasă, o noutate pentru concurentele Women Rally. Însă, acestea au demonstrat abilități deosebite la volanul mașinilor și au terminat cursa fără incidente, cu timpi competitivi în ciuda ploii.

Continuând misiunea de a promova sustenabilitatea și un viitor mai verde, în deschiderea celor 45 de mașini înscrise în concurs au evoluat trei modele 100% electrice Mercedes-Benz, puse la dispoziție de Casa Auto Timișoara, partenerul care a oferit Trofeul primei etape din 2022.

După două podiumuri promițătoare obținute în 2021, Sabina Ghiormescu a demonstrat experiența acumulată până acum la Women Rally și a fost cea mai rapidă concurentă la Timișoara, la doar 2 zecimi de secundă în fața ocupantei locului 2 din clasamentul general.

“De când am participat prima oară la o competiție Women Rally pasiunea pentru motorsport a devenit și mai mare. La Timișoara în cadrul primei etape de anul acesta, după 5 etape în care am fost prezente și în care am reușit să evoluăm, ne-am atins țelul de a fi pe prima poziție, atât la clasa noastră, cât și la clasamentul general. Acest rezultat ne bucură extrem de mult, însă ne și motivează să dăm tot ce e mai bun în cadrul etapelor următoare.

Pentru noi Women Rally nu este doar o competiție, ci și o comunitate frumoasă din care suntem mândre că facem parte. Laura Savu împreună cu toată echipa ei reușesc la fiecare etapă să ne găzduiască într-o organizare și atmosferă impecabile”, a declarat Sabina Ghiormescu.

Evenimentul a început vineri după-masă cu tradiționalul briefing, găzduit de Universitatea Politehnică Timișoara, menit să reîmprospăteze informațiile specifice referitoare la regulament, dar și cunoștințele de conducere defensivă și pilotaj care vor fi aplicate în concurs. Din cauza contextului pandemic de anul trecut, ocupantele podiumurilor Women Rally de la finalul sezonului 2021 nu au putut fi premiate într-un cadru festiv, astfel că, imediat după briefing a fost organizată Gala Campioanelor 2021. Momentul a fost urmat de startul festiv al etapei de la Timișoara, oficiat de doamna Daniela Mariș, consilier local și doamna Ruxandra Adam, șef birou de dezvoltare a turismului și evenimente Consiliul Județean Timiș, șoferițele curajoase trecând prin poarta de start, însoțite de o scurtă prezentare a MC-ului Florin Mihoc.

În 2022 se păstrează structura clasamentului Women Rally cu cinci clase de punctaj: clasele 1-3 în funcție de capacitatea motorului în cazul mașinilor tradiționale, cărora li se adaugă clasa de mașini electrice, powered by George – primul banking inteligent din România. Inovație BCR și clasa 5, dedicată mașinilor modificate și licențiatelor. La Trofeul Casa Auto Timișoara, cele mai rapide trei concurente ale fiecărei clase au fost:

Clasament general (clasele 1-3)
1. Sabina Ghiormescu (B)      BMW X2                        02:01.306
2. Mirela Bejnariu (CJ)           Honda Civic                  02:01.517
3. Ioana Berindei (CJ)             Audi A5 Sportback      02:02.267

Clasa 1 (mașini cu motoare cu capacitatea cilindrică sub 1600cmc):
1. Izabella Gavrilă (HR)          Citroen C2                      02:04.860
2. Alexandra Catană (MM)     Mini Cooper                  02:06.502
3. Cristiana Danci (CV)            Seat Leon                      02:08.035

Clasa 2 (mașini cu motoare cu capacitatea cilindrică între 1600-2000cmc):
1. Anna Sándor (HR)               Ford Fiesta ST 2,0 l       02:06.286
2. Francisca Radu (AG)           Mazda 3                           02:10.455
3. Gabriela Porumboiu (DJ)   Mazda CX3                     02:12.484

Clasa 3 (mașini cu motoare cu capacitatea cilindrică peste 2000cmc):
1. Sabina Ghiormescu (B)            BMW X2                         02:01.306
2. Mirela Bejnariu (CJ)                 Honda Civic                   02:01.517
3. Ioana Berindei (CJ)                  Audi A5 Sportback        02:02.267

Clasa 4 (vehicule electrice):
1. Roxana Contraș (CJ)                 Hyundai Ioniq                02:19.778
2. Felicia Floarea (CJ)                   Hyundai Ioniq               02:24.249
3. Corina Baban (TM)                   Hyundai Ioniq                02:45.690

Clasa 5 (sportive licențiate sau mașini modificate):
1. Angela Tehei (CJ)                      Renault Clio                    01:59.636
2. Ligia Barbu (CJ)                        Renault Clio                    02:07.968
3. Noemi Lokodi (CJ)                   Ford Puma                       02:13.492

Festivitatea de premiere a primei etape Women Rally 2022 a avut loc în cadrul dineului organizat sâmbătă seara, la Casa Auto Timişoara, un prilej de celebrare a pasiunii pentru sport și mașini. În deschiderea evenimentului au luat cuvântul doamna Florica Chiriță, Președinte Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, domnul Cosmin Tabără, viceprimar al municipiului Timișoara și domnul Liviu Anton, director general Casa Auto Timișoara, fiind prezenți și la înmânarea trofeelor, alături de Laura Savu, organizator Women Rally.

„Weekend-ul care a trecut a fost altfel decât eram obișnuți pentru o etapă Women Rally. Cu soare la toate cele 10 etape Women Rally de până acum, am crezut că vremea capricioasă și asfaltul alunecos le va da bătai de cap concurentelor, însă am fost extrem de surprinsă de cât de bine s-au descurcat și totul s-a desfășurat fără probleme. În concluzie, mă bucur că vremea ne-a oferit la locul competiției o suprafață alunecoasă, pe care concurentele au putut să iși demonstreze cu măiestrie abilitățile la volan, fapt care ne-a oferit șansa să ieșim din tiparul de cursă pe uscat și să ajungem la un nivel de pilotaj, mult mai complex. Mulțumesc partenerilor, concurentelor și tuturor celor implicați în organizarea și desfășurarea etapei de la Timișoara. În 24 și 25 iunie ne vedem la București!” a declarat Laura Savu, fondator Women Rally.

Atmosfera primei etape a Campionatului Național Women Rally – Bosch Car Service 2022 a fost surprinsă atât în transmisiunea live, cât și în imagini care sunt acum disponibile pe instagram @womenrally.ro și pe pagina de facebook a campionatului. Detalii despre regulament și înscriere pentru următoarele etape din acest sezon pot fi găsite pe site-ul oficial www.womenrally.ro.

Campionatul Național Women Rally – Bosch Car Service 2022 îmbină testele cronometrate de îndemânare la volan cu oportunități de socializare, noțiuni de conducere defensivă și momente elegante petrecute într-o companie inedită, care împărtășește pasiunea pentru mașini și ambiția de auto-depășire. Împreună, comunitatea Women Rally contribuie la șosele mai sigure, încurajând într-un cadru legal și sigur dezvoltarea abilităților la volan și responsabilitatea în trafic, pentru toată familia.

Campionatul Național Women Rally, ediṭia 2022 este susținut de către Bosch Car Service.

Etapa I – Timișoara (27-28 mai 2022) a Campionatul Național Women Rally – Bosch Car Service 2022, Trofeul Casa Auto Timişoara, a fost susținută de către Casa Auto Timişoara, clasa de mașini electrice powered by George, primul banking inteligent din România, Inovație BCR şi partenerii gold: Castrol România, Parsa Beauty, Catena – Farmacia Inimii, Hotel Melodia, Shopping City Timişoara.

Parteneri silver: AEA Medical, Gerovital, Cramele Cricova, Violettes – Boutiques des fleurs, Coca-Cola, Nespresso, Vittel, Prestige Flame, Brandocracy.

Parteneri: Primăria municipiului Timişoara, Universitatea Politehnică Timişoara.

 

Parteneri media: TVR, TVR Timişoara, West City Radio Timişoara, RallyMax, Autoştiri.ro, Ziarul News, GP24.ro, 24auto.ro, Express de Banat, ImpactPress, FanRally.ro, Fabian Robert Photography, FireWeb.

Parteneri print: PMA Invest, Impress.

Campionatul Național Women Rally – Bosch Car Service se desfăşoară sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv şi a Ministerului Sportului.

Lasă un răspuns