Prin ochii concurentelor: Interviu cu Alina Dumitru

Pentru început, suntem curioși să descoperim când ai deprins pasiunea pentru condus și care a fost prima ta mașină?

Am început să conduc în anul 2004 pe un Opel Corsa, o mașina care m-a ajutat sa deprind tainele condusului, făcând naveta București-Cluj, lotul olimpic de Judo fiind la Cluj.

Cum ai aflat despre Women Rally și care a fost primul tău contact cu evenimentul?

Am aflat de Women Rally de la Beatrice Mercado, practic așa am și pus bazele echipei! De la prima interacțiune cu acest concept, am realizat că am de-a face cu un eveniment frumos și interesant, care îți dezvoltă, ție, ca femeie, abilitățile și reflexele în a conduce. Pot să spun că m-am simțit minunat alături de toată echipa Women Rally, fiind o atmosferă veselă și antrenantă, unde am ocazia să întâlnesc mai multe concurente din diferite domenii de activitate. Am intrat în această comunitate în calitate de ambasador, acum un an în etapa de la București, și încă de atunci am simțit că mă voi reîntoarce și la etapele următoare.

Ai mai participat la vreo competiție automobilistică înainte de Women Rally sau aceasta a fost prima ta participare? 

Am participat în trecut ca și copilot alături de Mihai Leu, la Sinaia. Totuși, în calitate de pilot etapa de la București a Campionatului Național Women Rally a reprezentat prima participare.

Cum te-a ajutat participarea la competiție și ce ai descoperit despre tine în urma acestui eveniment?

Toată această experiență pot spune că m-a ajutat să devin mult mai încrezătoare în a conduce și mai atenta în „jungla” urbană.

Intenționezi să mai participi pe viitor la astfel de competiții?

Cu siguranță acum o să vreau să particip la următoarele etape. Pot spune că „m-am virusat” cu acest sport frumos și vreau să ajung cât mai departe. Nu sunt străină de lumea sportivă și am spiritul competițional în sânge, așadar mi-am setat atent deja obiectivele și nu îmi doresc decât să fiu pe podium.

Ce sfat ai avea pentru femeile care încă ezită în a lua decizia de a participa la Women Rally?

Să se înscrie și să participe la Women Rally! Pe lângă adrenalină și îndemânare, Women Rally se desfășoară într-o atmosferă minunată, unde au șansa nu doar să concureze alături de femei curajoase, ci și să socializeze.

Lasă un răspuns