Acest eveniment este dedicat în principal doamnelor şi domnişoarelor, dar și celor care sunt pasionați de motorsport. Concurentele vor fi mesagerii “flacărei istorice” ca simbol al împlinirii a 100 de ani de la reîntregirea statului romȃn.
Evenimentul îşi propune pe de o parte implementarea unei conduite corecte la volan, pe de altă parte cunoaşterea unei mici părţi din trecutul nostru ca români, un raliu în două zone de însemnătate pentru istoria noastră: Cluj-Napoca şi Alba Iulia, pe parcursul a două zile (15-16 septembrie 2018). “Este un eveniment prin care ne dorim să celebrăm femeia pasionată de motorsport printr-un concept unic în România, la o sută de ani de la Marea Unire, dar și printr-un document istorico-aniversar denumit Credențional prin care comunitatea feminină clujeană, şi nu numai, asemeni femeilor din 1918, vrea să-și aducă recunoștința față de acest moment important din istoria noastră națională. Acest document va fi dus de cȃştigătoarea concursului în cetatea Marii Uniri!” a afirmat Laura Savu, organizator al evenimentului.
În cadrul competiției s-au înscris 37 de concurente care vor parcurge traseul Cluj-Napoca – Turda – Aiud – Alba Iulia. Startul va fi dat sâmbătă, la ora 10:30, de pe platoul Sălii Polivalente din Cluj-Napoca, în prezența invitaților, a oficialităților și a sponsorilor evenimentului. Proba de îndemȃnare se va desfăşura la VIVO Cluj-Napoca, cu începere de la ora 11.00, unde se va desemna cea mai rapidă concurentă. Aceasta va primi seara, într-un cadru festiv, din partea oficialităților clujene documentul jubiliar, denumit Credențional, semnat de către primarul municipiului Cluj-Napoca, domnul Emil Boc, urmand a fi dus duminică la Alba Iulia, unde va fi primit de domnul Mircea Hava, primar al orașului.
http://citynews.ro/eveniment/women-rally-editie-festiva-de-centenar-1292272