Sunt 10 zile de foc pentru Clubul Sportiv Savu Racing, care tocmai a încheiat cu bine Raliul Clujului și acum se pregăteşte să primească la start nu mai puțin de 76 concurente înscrise la cea de-a treia etapă din Campioantul Național Women Rally – Bosch Car Service 2021. În Cluj-Napoca pe 1-3 octombrie, se va desfășura Trofeul Castrol de-a lungul unui weekend în care cele mai curajoase femei se vor întrece cu secundele la volanul mașinilor personale, urmând a se decide campioanele Women Rally 2021.
,,Experiența Women Rally de anul trecut, atât ca sponsori, dar și ca participanți ai competiției a fost plină de semnificații puternice pentru noi. Astfel, în 2021, împreună cu Bosch Car Service, ne-am dorit să fim în continuare alături de comunitatea Women Rally, numărându-ne din nou printre sponsorii evenimentului pentru toate cele 3 etape. Trofeul Castrol va fi oferit la Cluj, pentru a 2-a oară consecutiv, bucurându-se la rândul său de notorietate crescută în rândul participantelor. Parte din echipa Castrol România, va lua și anul acesta startul în competiție, cu entuziasm și drive, alături de celelalte participante din toată țara, pasionate de motorsport.” a declarat d-na Tatiana Stroescu, Castrol Marketing Manager România & SEC & Bulgaria.
Început în 2018 ca un festival de motorsport, Women Rally și-a propus să încurajeze doamnele și domnișoarele pasionate de mașini să câștige mai multă încredere la volan și să devină șoferi mai buni, dar și promotori ai conducerii defensive. În 2019 acest concept unic de eveniment a devenit Campionat Național organizat sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, singurul din România dedicat exclusiv femeilor. De-a lungul anilor, zeci de femei și-au întrecut fricile și s-au regăsit într-o comunitate exuberantă, caldă și dornică de provocări. Pasiunea pentru mașini a fost liantul dintre participantele venite din toate colțurile țării și ingredientul care a stat la baza a noi prietenii și parteneriate de afaceri care au luat naștere la evenimentele Women Rally.
Pentru al patrulea an consecutiv, esplanada Cluj Arena va fi punctul zero al Trofeului Castrol, unde fetele își dau întânire vineri, 1 octombrie. Cea de-a treia și ultima etapă Women Rally din acest sezon va începe cu briefingul, unde concurentele aflate la prima participare vor putea clarifica orice nelămurire cu privire la modul de desfășurare a cursei. Toate concurentele se vor alinia apoi la startul festiv, care va începe la ora 18:00. Florin Mihoc, vocea Women Rally, le va prezenta pe rând spectatorilor de la fața locului și din online într-o atmosferă memorabilă care rămâne an de an o amintire de neprețuit.
Concursul se va desfășura sâmbătă, 2 octombrie, în parcarea centrului comercial VIVO Cluj-Napoca. Prima manșă de concurs va începe la ora 10:00 și va testa îndemânarea concurentelor la volan și abilitatea de a controla mașina atât pe viraje tehnice, cât și pe viraje mai largi, de viteză. A doua manșă de concurs va fi și cea care va stabili atât podiumurile celor 5 clase ale Trofeului Castrol, dar și podiumurile de final de sezon. Festivitatea de Premiere cu decernarea trofeelor pentru cele mai rapide concurente se va desfășura la VIVO! Cluj-Napoca, la terminarea competiṭiei.
Nelipsit din rândul partenerilor de la etapa din Cluj-Napoca este RMB Inter Auto, care au crezut încă de la început în visul unui eveniment automobilistic dedicat femeilor. Aceștia vor pune la dispoziția organizatorilor cele mai noi modele Mercedes-Benz, care vor fi pilotate de ambasadoarele evenimentului în deschiderea celor două manșe de concurs, etalând excelența în mobilitate.
“Felicităm echipa Women Rally pentru că, într-un timp atât de scurt, a reușit să ducă acest concept la un nivel de o așa mare anvergură. Ne bucurăm să susținem acest proiect de la prima ediție și să dezvoltăm un parteneriat cu tradiție. Pentru această etapă am hotărât că mașinile de deschidere să fie cele mai noi modele Mercedes-Benz Plug-in Hybrid din familia Mercedes-Benz.” a declarant dl.Bogdan Ionuț, director general RMB Inter Auto, reprezentanță Mercedes-Benz.
Emoțiile și entuziasmul se adună către ceea ce va fi încununarea a două săptămâni pline de adrenalină și motoare turate în Cluj-Napoca! Women Rally și Raliul Clujului reprezintă viziunea soților Laura și Horațiu Savu, concretizată în două proiecte de mare amploare care reflectă rezultatul a peste treizeci de ani de pasiune și experiență în motorsport.
Campionatul Național Women Rally, ediția 2021 este susținut de Bosch Car Service.
Etapa a III-a – Cluj-Napoca (1-3 octombrie 2021) a Campionatului Național Women Rally – Bosch Car Service 2021, Trofeul Castrol, este susținut de către Castrol Edge, clasa de maşini electrice powered by George, primul banking inteligent din România, şi partenerii gold: RMB Inter Auto, reprezentanṭă Mercedes-Benz, Parsa Beauty, Gerovital – Doctor în frumuseṭe, Liberty Technology Park, Blush şi VIVO! Cluj-Napoca.
Parteneri silver: AEA Medical, Clinica Optimum, After Eight Garden, Brandocracy, Flori Holland, Coca-Cola, Pralina, Vittel, Corny, Sigemo.
Partneri: Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Consiliul Judeṭean Cluj, Cluj Arena.
Parteneri media: TVR, TVR Cluj, Europa FM, Radio România Cluj, Livestream Romania, VIAClujTV, Ziarul News, Făclia, RallyMax, Autoştiri.ro, GP24.ro, FireWeb.
Parteneri print: PMA Invest, Impress.
Campionatul Național Women Rally – Bosch Car Service se desfăşoară sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv şi a Ministerului Tineretului şi Sportului.