Women Rally vine în premieră la Timișoara!

A doua etapă a Campionatului Național Women Rally 2019 va avea loc în Timișoara la sfârșitul săptămânii viitoare, pe 21-23 iunie. Peste 40 de concurente sunt așteptate la start să își testeze limitele la volanul propriilor mașini, într-un cadru sigur și o atmosferă prietenoasă, de neuitat.

Lista de participante are şi câteva invitate speciale, una dintre ele fiind gimnasta Cătălina Ponor, multiplă medaliată olimpică, mondială și europeană: “Sunt foarte entuziasmată să trăiesc această experiență alături de Mihaela. Este prima competiție automobilistică dedicată femeilor la care particip. În toamna anului 2016 i-am luat locul Mihaelei pentru scurt timp și am avut ocazia să parcurg câțiva km într-o mașină de curse alături de Alex Filip. A fost o experiență senzațională. Am promis că mă voi întoarce în lumea sportului cu motor. Mă țin de promisiune, așa că ne vedem la Timișoara în weekendul 22-23 iunie!”. Ea va forma un echipaj cu Mihaela Dobranici (Beldie), medic cu specialitatea medicină sportivă, copilot de raliuri și singura femeie care a reprezentat România în Campionatul Mondial de Raliuri până în prezent. În deschiderea traseului, la volanul altei mașini puse la dispoziţie de Casa Auto Timişoara Mercedes-Benz se va afla Ramona Rusu, multiplă campioană europeană de drift, câștigătoare a titlului Queen of  Europe 2014. 

Evenimentul va începe vineri seara cu briefingul pentru concurente, găzduit de Hotelul Reghina Blue. Spectatorii sunt așteptați sâmbătă începând cu ora 10:00 să le cunoască pe curajoasele șoferițe, care se vor alinia în Piața Iancu Huniade pentru startul festiv. De acolo, ele se vor îndrepta spre Shopping City Timișoara, unde este amenajat traseul de concurs sub forma unei probe superspeciale de raliu. Manșele de concurs vor începe la ora 11:00, iar concurentele vor fi cronometrate și apoi clasificate în funcție de timp și de capacitatea cilindrică a motorului mașinii cu care participă.

Tot sâmbătă, începând cu ora 19:00, va avea loc dineul oficial găzduit de Casa Auto Timișoara Mercedes-Benz. Concurentele, însoțitorii lor și partenerii evenimentului sunt așteptați să petreacă împreună o seară elegantă, ce va gravita în jurul pasiunii pentru automobilism și a prieteniilor noi legate în ziua concursului. Pe lângă festivitatea de premiere, organizatorii Women Rally au pregătit o serie de surprize și licitații caritabile ce vor completa evenimentul sportiv, o prezență aparte fiind cea a lui Ștefan Popa Popa’s, cel mai rapid caricaturist din lume, conform Guiness Book. A doua zi, partenerul evenimentului, Cramele Recaș, le-a pregătit participantelor un moment deosebit cu degustare și masă de prânz.

Conferința de presă va avea loc joi, 20 iunie, ora 11.00, la Casa Auto Timișoara Mercedes-Benz, Calea Șagului, nr. 142.

Etapa a 2-a a Campionatului Național Women Rally – Timișoara este organizată sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv și a Automobil Clubului Român, cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara.

Evenimentul este susținut de Casa Auto Timișoara Mercedes-Benz, Banca Transilvania, Ecco Shoes, Catena – Farmacia Inimii,  Cramele Recaș, Multico, Carrefour Hypermarket Timişoara, Gerovital și Shopping City Timișoara. 

Parteneri: Lacalut, Bonilash, Unique, Violette Boutique des Fleurs, Alpin 57 Lux, Leul de Aur, Cofetaria Mimoza, Venue, Mistyque Seeds, Pepsi, Bucovina, Hotel Reghina Blue, Hotel Alexandra, Pensiunea Zefir.

Parteneri onorifici: Cluburile Rotary din Timişoara, Rotaract Club Timişoara Cosmopolitan. 

Parteneri print: PMA Invest, Impress.

 Parteneri media: West City Radio, Kiss FM, Ziua de Vest, RallyMax, Autoştiri, Autorally, Grafoprint, Impact Press. 

Lasă un răspuns